Alţi stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi… Să fie televizorul? Să fie calculatorul? Să fie drogurile? Sau poate alcoolul? Să fie lăcomia? Ura? Să fie bârfa? Să fie… care să fie?

Acest verset 13, la fel ca multe altele, te îndeamnă la o auto-analiză atentă şi sinceră. De ce spun sinceră? Pentru că este foarte posibil ca unele dintre lucrurile care te domină să se fi încetăţenit atât de mult în viaţa ta, încât să nu mai fi capabil să faci distincţia între bine şi rău. Să nu îţi mai dai seama că acel lucru este, de fapt, un “alt stăpân” care ţi-a acaparat viaţa.

Şi nu mă refer aici la faptul că eşti informatician şi petreci 10 ore pe zi în faţa calculatorului sau că eşti ziarist şi atunci televizorul/internetul îţi ocupă mare parte din timp. Nu mă refer la lucrurile care sunt specifice meseriei pe care o practici. Ci am în vedere acele lucruri pentru care întotdeauna găseşti o scuză pentru că sau pentru ca să le faci.

Argumentul pe care îl aducem de cele mai multe ori atunci când facem anumite lucruri este acela că avem nevoie să ne relaxăm. Şi aş lua exemplul cel mai simplu: televizorul. Statisticile arată faptul că privitul la televizor tinde să devină “sportul” nostru preferat, în detrimentul unor obiceiuri mult mai sănătoase – plimbările în aer liber, întâlniri cu prietenii etc. Acum avem cluburi, avem mall-uri, avem televizoare din ce în ce mai performante şi, evident internetul. ce au comun toate aceste lucruri? Dacă ar fi să definesc printr-un singur cuvânt aş spune “relaxare”.

Să fie oare acesta efectul? Hmm. Tot statisticile demonstrează că timpul petrecut în spaţii închise, privitul ore în şir la televizor sau monitor, nu doar că nu te relaxează, ci, din contră te secătuiesc şi mai mult de energie. Nu mai aduc în discuţie calitatea programelor tv sau “educaţia” pe care o putem primi în/din cluburi sau mall-uri.

Uşor, uşor aceste lucruri aparent nevinovate pun stăpânire pe viaţa noastră. Pe zi ce trece mai câştigă o părticică din noi, până devenim sclavii lor.

Alţi stăpâni stăpânesc peste noi… De aceea se impune această analiză atentă. Ce timp alocăm lui Dumnezeu în viaţa noastră. Şi nu mă refer aici la timpul cantitativ. Nu înseamnă că dacă citeşti 10 ore Biblia şi alte 5 te rogi eşti mai sfânt decât cel care citeşte o oră şi se roagă 10 minute.

Să nu uităm că viaţa cu Dumnezeu cuprinde mult mai multe elemente decât citirea Bibliei sau rugăciunea. Dacă privim la Domnul nostru, la Isus Hristos, putem vedea că majoritatea timpului său îl aloca oamenilor, slujirii. Viaţa Sa mărturisea despre Tatăl. Purtarea Sa mărturisea despre Tatăl. Nu se ruga non-stop şi nici nu citea texte să spunem inspirate de Dumnezeu, pentru că atunci nu exista Biblia propriu-zisă, tot timpul. Dar viaţa Sa era mărturia supermă a trăirii cu şi pentru Dumnezeu. Îl onora pe Dumnezeu prin ceea ce era El. Noi facem acest lucru?

Îţi propun să iei o zi obişnuită din viaţa ta şi o foaie de hârtie. Împarte-o în 3. În prima rubrică notează tot ce ai făcut tu în ziua aceea. În rubrica a doua notează cu sinceritate dacă lucrul respectiv l-a onorat pe Dumnezeu. Apoi scrie în cea de-a treia coloană ce crezi că ar fi făcut Isus. Compară primele două coloane şi vezi cât de aproape te situezi de Ideal.

Fiţi sfinţi căci şi Eu sunt sfânt. Tinzi să ajungi spre perfecţiune? Ce faci concret? Pe unde te situezi? Fă această analiză cu sinceritate. Când faci această analiză fi sincer cu tine. Analizează-te ca şi cum ai fi un procuror care anchetează un inculpat. Şi vezi care este sentinţa. Apoi ia măsurile care se impun.

Şi Dumnezeu să ne ajute ca în cel mai scurt timp să putem să spunem aşa: “Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe tine şi numai Numele Tău îl chemăm.”

AMIN

Dar slujim unui Dumnezeu măreţ, pentru care nimic nu este imposibil! Ionuţ este în continuare dependent, dar a lăsat drogurile şi este dependent de Dumnezeu! Cum s-a întâmplat acest lucru? Vă invit să citiţi mărturia sa.

“Eram un copil cu frică de Dumnezeu”

Mă numesc Gherbe Nicolae Ionuţ, am 20 de ani, m-am născut în Sibiu, într-o familie de creştini-ortodocşi. Am fost credincios de mic. Eram un copil cu frică de Dumnezeu. Eram foarte serios când venea vorba de Dumnezeu, fie la şcoală, când ne rugam la ora de religie, fie la biserică, deşi nu aveam nici o treabă cu biserica; doar atât că îmi făceam “cruce” de fiecare dată când treceam pe lângă o biserică.

“Din cauza anturajului am început să fumez să beau alcool şi să consum droguri; într-un finalcredinţa mea în Dumnezeu s-a stins…”

Crescând mai mare, eram atras atât de sporturi extreme (skateboarding, bmx) cât şi de câteva elemente din cultura “hip-hop” (breakdance, graffiti, mai târziu MC-ing şi beatboxing) pe care le-am şi practicat. Din cauza anturajului, am început să fumez, apoi, crescând şi învârtindu-mă în “mediu” ăsta ascultand muzică hip hop, am ajuns să beau alcool, să consum droguri – poate şi din curiozitate, apoi ajungând să consum şi din cauza problemelor, aveam parinţii divorţaţi, şi alte probleme cu care mă confruntam atunci.

Înjuram non-stop, mergeam în cluburi şi, într-un final, credinţa mea în Dumnezeu s-a stins … nu mai credeam, îl înjuram pe Dumnezeu şi ziceam: “Nu există Dumnezeu! Că dacă ar exista m-ar trăzni acuma din cer!”. Şi Dumnezeu, slăvit să fie El ! ce credeţi? Mi-a arătat că există.

“Ne drogam – mi s-a oprit inima, respiraţia şi tot corpul… nu mai funcţiona nimic, deci eram mort”

Fiind la nişte prieteni acasă, într-un apartament, mai exact în bucătărie, ne drogam acolo, mai multi, şi, la un moment dat, am simţit un cheag de sânge pe o arteră, ca şi un glonţ, dar foarte încet, parcă cu “încetinitorul”, îndreptându-se spre centrul inimii. După care mi s-a oprit inima, respiraţia, şi tot corpul … nu mai funcţiona nimic, deci eram mort (în termeni medicali cred ca se numeste infarct). S-a oprit timpul … (era un ceas pe perete care am văzut că s-a oprit şi el); după aceea, am început să mă desprind de corp, foarte greu … prin “blocaje”. Mă blocam aşa, în mod repetat; până la urmă m-am desprins, mi-am văzut toată viaţa … ca şi cum te uiţi la un film … cu imagini clare … unii numesc chestia asta “filmul vieţii”.  Tot ce am făcut şi tot ce am gândit de mic copil până în momentu’ ăla … (gândurile mele se auzeau cu voce tare ca şi cum aş vorbi).  Îmi părea rău şi nu îmi plăcea ceea ce văd … după aceea, pur şi simplu mă uitam la mine din afară. Mă priveam cum stăteam pe scaun, la masă … timpul fiind “îngheţat”.

“Am ajuns în faţa oglinzii şi pur şi simplu îmi priveam sufletu’ în oglindă. Eram urât şi întunecat”

Am ajuns în faţa oglinzii şi pur şi simplu îmi priveam sufletu’ în oglindă. Eram urât şi întunecat, (probabil din cauza păcatelor) şi aveam o formă anume … eram sub formă de “fum” … după aceea, am fost “preluat” de un înger şi dus într-un loc anume cu mare viteză … în locu’ ăsta am trecut prin multe chestii, îmi amintesc doar 3 şi anume: Locuinţa Morţilor, în care simţeam o apăsare incredibil de intensă … mă simţeam rău … apoi o parte din iad, în care mă simţeam atât de rău încât nu am cuvinte şi nici o durere fizică sau sufletească de pe pământ nu se compară cu durerea de acolo … (nu mai îmi aduc aminte dacă mă “ardea” sau sub ce formă era durerea, doar că era mult peste orice limită a oricărei suferinţe sau dureri de pe pământ).

Apoi o parte din rai, acolo am simţit o fericire aşa de mare încât simţeam nevoia să o împart cu cineva … să spun şi să vadă şi altcineva cât de bine mă simt. În momentu’ ăla a aparut în faţa mea tot un spirit şi i-am spus: “tu vezi ce bine mă simt eu?”; mi-a răspuns: “da”; şi eram aşa de bucuros că vede şi altcineva ce bine mă simt, încat mi-a crescut fericirea aceasta. Apoi l-am intrebat: “şi tu te simţi aşa bine?”; a zis: “da”; când am auzit m-am bucurat şi mai tare.

Apoi, în dreapta mea, a apărut al3-lea spirit, pe care l-am întrebat: “tu vezi ce bine ne simţim noi 2?”; mi-a răspuns: “da”; m-am bucurat în continuare, mi-a crescut fericirea mai mult, şi l-am întrebat: “şi tu te simţi aşa bine?” şi a zis: “da”. Atunci, m-am bucurat complet … am simţit o fericire completă. Era aşa de bine … şi o fericire care pe pământ nu ai cum să o găseşti vreodată … aşa am văzut eu, acolo … fericirea adevărată e în 3, aşa cum cred eu că se bucură Dumnezeu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

“Am văzut tot ce poate vedea un om care merge acolo şi apoi se întoarce”

Pe toată perioada asta îngerul mă întreba: “mergem mai departe?”; eu îi răspundeam, de fiecare dată, cu “da”.

Am văzut tot ce poate vedea un om care merge acolo şi apoi se întoarce … (aşa cred). La un moment dat, după toate astea, îngeru’ mă întreabă “mergem mai departe şi mori pe pământ sau te întorci înapoi?”. Aveam de ales, deci, să merg mai departe şi să mor pe pământ sau să mă întorc înapoi. Şi eu mă gândeam: “cum să nu mă întorc, o să mor la prietenii mei în casă, ce o să zică ai mei, că ei m-au pus să mă droghez, vine poliţia, iasă urât. Şi am zis: tre’ să mă întorc, cum să nu mă întorc?”.

“Şi apoi îngerul mi-a zis “nu mai fă ce ai făcut şi du-te spune la toată lumea ce ai văzut.” Am continuat pe drumu’ ăsta … alcool, droguri, ţigări … până când m-am decis să las totul şi să mă apuc de sport”

Şi apoi îngerul mi-a zis “nu mai fă ce ai făcut şi du-te spune la toată lumea ce ai văzut. Apoi printr-un anume loc pe unde am plecat, tot pe acolo am venit, cu o viteză extraordinară … am început să intru în corp, la fel de greu … la fel mă blocam … foarte greu a fost, după care a început inima să îmi bată, să pompeze sânge. Am început să respir, a început timpul “să curgă” revenindu-mi la viaţă … zicand: “nu mă mai droghez în viaţa mea”, după care am continuat pe drumu’ ăsta … alcool, droguri, ţigări … până când m-am decis să las totul şi să mă apuc de sport. M-am apucat de culturism.

“Apoi au ieşit şi pe piaţă etnobotanicele. Am consumat de 2 ori. A fost destul, pentru că m-am îmbolnăvit. Am luat-o razna grav … (psihic)”

Între timp mai ieşeam în cluburi să beau cu prietenii, la băutură mai fumam câte “o ţigare” după aia iar mai “băgam” câte un drog … apoi au ieşit şi pe piaţă etnobotanicele. Am consumat de 2 ori. A fost destul, pentru că m-am îmbolnăvit. Am luat-o razna grav … (psihic). A fost dacă nu cel mai greu, unu dintre cele mai grele momente din viaţa mea. Dar aşa a lucrat Dumnezeu ca eu să mă las de droguri. Am făcut tratament, mi-am revenit, am avut iar ceva probleme cu fumatu’ am reuşit să mă las din nou, prin rugăciune.

“În momentu’ de faţă sunt foarte hotărât, sunt gata să renunţ la orice. Vreau să trăiesc pentru Dumnezeu”

În momentu’ de faţă sunt foarte hotărât, sunt gata să renunţ la orice – asta include familia şi orice altceva de pe pământu’ ăsta. Vreau să fiu mai mult decât un creştin şi vreau să trăiesc pentru Dumnezeu.

De “pocăiţi” auzisem eu înainte, dar nu ştiam despre ei mai nimic. Descoperind pe internet diferite predici şi mărturii care mai de care mai interesante … simţeam o nevoie foarte accentuată de botez şi o chemare foarte puternică din partea lui Dumnezeu la pocainţă. Simteam pur şi simplu că tre’ să mă botez … apoi m-am decis să merg la o biserica de pocăiţi să văd cum e. Am ajuns la biserica Betania la o seară de tineret anu’ trecut, (2010), printr-o colegă a mamei mele care ne-a adus aici.

Nu eram într-o stare foarte bună, eram bolnav. După ceva timp, anul 2011, am început să vin singur la serile de tineret. Mi-a plăcut modul de laudă şi închinare, am văzut că e diferit … şi am continuat să vin.

Am avut nenumarate vise din care rezulta că tre’ să mă pocăiesc. Cu toate astea mă gândeam să mă fac “lăutar”, eu provenind dintr-o familie de lăutari (violonişti). Nu ştiam ce să fac. Voiam şi cu Dumnezeu şi cu vioara în lume. Să fac bani.

“M-am rugat ca Dumnezeu să îmi “spună” clar, ce vrea de la mine, ce vrea El să fac eu”

Apoi m-am rugat ca Dumnezeu să îmi “spună” clar, ce vrea de la mine, ce vrea El să fac eu… şi am vrut ceva mai special, adică nu să îmi vorbească printr-un om sau chestii de genu’ ăsta. Am cerut ceva mai mult. Şi Dumnezeu mi-a vorbit printr-un vis. Rezumatu’ e: “voiam să mă botez, dar diavolu’ nu mă lăsa şi familia mea îmi punea piedici. Toţi erau cu diavolu’. Pur şi simplu căutam o biserică în vis să merg să mă botez, dar când ajungeam în faţă, biserica se transforma în biserica diavolului”.

Când m-am trezit, aveam certitudine clară că visu’ este de la Dumnezeu. Era într-o Duminică dimineaţa, exact după ce m-am trezit. Am sunat un prieten spunandu-i că tre’ să îi povestesc ceva şi apoi am plecat la biserică. Visul a venit în câteva zile, după rugăciune. A venit foarte repede, oricum.

“Vreau ca Dumnezeu să vă facă conştienţi pe fiecare de faptul că El există”

Cam asta ar fi. Ce aş vrea să mai adaug. În afara corpului am trecut prin mai multe stări. “Mor” de ciudă că nu îmi aduc aminte să vă spun clar despre locurile în care am fost. Spun că am văzut o parte din iad pentru ca am simţit o suferinţă mare şi apoi exact opusul, adică fericire maximă şi anume “în trei”, aşa cum am zis mai sus. Vreau ca Dumnezeu să vă facă conştienţi pe fiecare de faptul că El există şi că după moarte exista viaţă şi nu aşa orice viaţă ci viaţă veşnică, sufletul nostru fiind nemuritor…

Fie ca Domnu Isus să ne pregătească de veşnicie pe fiecare în parte şi să nu ne ia aşa, nepregătiţi, ca să nu suferim veşnic, ci să trăim veşnic. Domnu’ Isus să vă binecuvinteze pe fiecare în parte !”

Întrebarea este dacă suntem conştienţi de acest lucru. Dacă înţelegem că suntem într-adevăr o mână de ţărână, în care El a turnat suflare de viaţă. Iar când El decide, totul se opreşte. Şi te întorci de unde ai “plecat”.

Probabil că atunci când cineva drag moare conştientizăm cât de neputincioşi suntem şi, fie şi pentru câteva momente, medităm la viaţa noastră.

Măcar în astfel de momente să înţelegem că totul se poate opri acum! Aici! În această clipă!

Măcar în astfel de momente să ne întrebăm: dacă mor ce se întâmplă cu mine?

Măcar în aceste momente să conştientizăm că avem nevoie de Dumnezeu!

Pentru că trupul ştim unde se întoarce, dar sufletul? Viaţă veşnică sau chin veşnic? Acest lucru depinde doar de noi. Este alegerea noastră! Alege viaţa! Alege-l pe Dumnezeu!

Astăzi am asistat cu multă durere la înmormântarea unui prieten din copilărie. S-a stins la doar 33 de ani. Doar Dumnezeu ştie de ce viaţa lui Helge Fleischer a trebuit să se oprească aici şi acum.

Doamne Tată din Ceruri, te rog să mângâi familia îndoliată. Veghează tu asupra soţiei şi a copilului său, întăreşte-i pe părinţii lui şi vindecă tu durerea din inima lor.

Adio Helge Fleischer!

Au trecut de atunci 2 ani de zile în care Dumnezeu ne-a modelat şi ne-a călăuzit. Aşa cum ne spune scriptura, biserica şi-o zideşte El, noi sunte doar uneltele prin care o face.

Nu putem decât să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a ales. Nu putem decât să îi mulţumim pentru că cu fiecare zi care trece dragostea şi bunătatea Lui se înnoiesc faţă de noi.

Gânduri de viitor? El le ştie. Suntem în mâna Lui, sub călăuzirea Lui.

Ce ne dorim? Puterea de a continua şi călăuzire prin Duhul Sfânt.

Cum o vom face? Post şi rugăciune. Laudă şi închinare. Pentru că El merită toată lauda, toată cinstea, toată închinarea şi adorarea noastră.

Dacă vrei să fi parte din această slujire nu ezita să ni te alături!

„Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunciul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunei Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui” (Psalmul 95)

Aşadar vă invităm în fiecare seară (între 28 noiembrie – 1 decembrie), începând cu ora 18,00 să mijlocim pentru biserica noastră, pentru oraşul nostru şi, nu în ultimul rând, pentru ţara noastră.

“Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui!” (Psalmul 105) Dumnezeu este singurul care poate aduce o restaurare sipirtuală în Sibiu şi în România! Haideţi, aşadar, să alergăm la tronul Său de har, să-l slăvim în rugăciune, să-l preamărim prin cântările noastre şi să proclamăm Numele Său cel sfânt peste  Sibiu, peste România.

Psalmul 107 ne oferă o imagine mai mult decât elocventă şi foarte actuală a modului în care, cei mai mulţi dintre noi, alegem să trăim. Şi mă refer aici în mod direct la cei care la modul declarativ spun “Da, mă încred în Dumnezeu!”, dar faptic dovedesc contrariul.

“Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare, pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric şi de umbra morţii şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:10-14)

De câte ori nu ne “răzvrătim noi împotriva cuvintelor lui Dumnezeu”? De câte ori nu considerăm că ştim mai bine ce e de făcut? De câte ori nu interpretăm scripturile după propriul nostru plac, după cum ne convine să privim o situaţie cu care ne confruntăm? De câte ori nu “nesocotim sfatul celui Preînalt”? De câte ori, prin şoapta Duhului Sfânt, Dumnezeu îţi spune: “nu fă aşa, nu fă asta”, iar tu decizi să mergi tot pe calea ta?.

Din păcate noi alegem mult prea des NEascultarea, în locul supunerii absolute faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său.

O altă ilustrare, la fel de elocventă în versetele 17-20: “Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.”

Nebunia nu este una fizică, mentală. Înseamnă tot neascultare, care izvorăşte din mândrie, egocentrism, autosuficienţă. Atunci când te călăuzeşti exclusiv după impulsurile firii şi nesocoteşti vocea lui Dumnezeu, în final “ajungi nenorocit”, “sufletul ţi se dezgustă de orice hrană şi ajungi lângă porţile morţii”. Nu vorbim de o moarte fizică sau de o hrană fizică. Inima ta, sufletul tău ajunge în acea stare care duce la depresie. În loc să asculţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi să mergi din “slavă în slavă”, mergi din “cădere în cădere” şi ajungi atât de jos, atât de nenorocit sufleteşte, încât depresia, indiferenţa, durerea îţi acaparează viaţa. Intervine starea de nervozitate, de nemulţumire faţă de tine şi faţă de cei din jur, chiar gânduri de suicid sau violenţă dusă la extrem faţă de cei din jur.

Aşadar dacă eşti copil de Dumnezeu învaţă să te încrezi total şi necondiţionat în El. Învaţă să faci din El centrul Universului, stânca ta, adăpostul tău, TURNUL TĂU DE SCĂPARE. Şi atunci în viaţă vei apuca pe calea uşoară, care înseamnă binecuvântare, pace, dragoste, armonie.

Sau, aşa cum am exemplificat mai sus, poţi alege calea grea şi atunci ajungi “să îţi smereşti inima prin suferinţă”.

Concluzie – versetul 43: ” Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.”

Răbdarea – iată unul dintre ingredientele le-aş numi de “succes” alte vieţii de creştin. Şi recitind epistola sobornicească a lui Iacov am remarcat acest verset care m-a “luminat”. Câtă simplitate şi cât adevăr. Frumuseţea Bibliei, aşa cum remarcă foarte mulţi credincioşi, este că o poţi citi la nesfărşit şi de fiecare dată ţi se descoperă ceva nou, bun, desăvârşit.

Personal am remarcat acest verset despre răbdare. De când ma rog la Dumnezeu să mă întărească! Personal pic destul de des acest test al răbdării. Iar regretele ulterioare sunt tardive. O vorbă, un gest, o acţine pot răni sau pot avea efecte uneori dramatice.

De aceea cred ca fiecare dintre noi trebuie să învăţăm “răbdarea”. Biblia ne spune foarte clar, foarte pe înţeles care va fi consecinţa (pozitivă, evident): vom deveni desăvârşiţi! Desăvârşirea noastră ca şi creştini – acesta este, de fapt, scopul nostru final, nu-i aşa?

Răbdarea este unul dintre cele mai grele teste la care suntem supuşi. Pentru că NErăbdarea este o caracteristica tot mai pregnantă a acestor vremuri, a societăţii. În epoca internetului şi a comunicării instant este tot mai greu să ai răbdare pentru a obţine ceva. Din ce în ce mai des suntem obişnuiţi cu lucrurile instant! Şi astfel de lucruri nici intr-un caz nu lucrează în noi exerciţiul răbdării.

Subiectul este prea vast însă, cred eu, cu toţii suntem conştienţi de ceea ce trebuie să facem pentru a fi mai răbdători. Ce am reţinut eu din acest verset este promisiunea: dacă învăţ ce este răbdarea voi fi desăvârşită şi nu voi duce lipsă de nimic! Spre asta tind, asta îmi doresc!

Dumnezeu să ne întărească şi să ne dea puterea să devenim măcar pe jumătate din cât este El de răbdător.

În capitolul 15 al cărţii 1 Samuel se arată că după lupta cu amaleciţii împăratul Saul nu a ascultat porunca Domnului de a distruge în întregime cetatea – oameni şi animale – ci a păstrat cele mai grase şi frumoase animale pentru a fi jertfite Domnului. O intenţie bună, am putea zice, nu-i aşa? Nu le voia pentru el ci pentru Dumnezeul care îi dăduse pe amaleciţi în mâna sa. Voia să aducă onoare lui Dumnezeu!

O faptă bună în opinia sa, o urâciune în faţa lui Dumnezeu!

Iată reacţia Domnului: “Îi plac mai mult Domnului arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor!” (1 Samuel 15:22)

Oare nu facem şi noi la fel? De multe  ori avem intenţii bune pe care încercăm să i le “impunem” sau, mult mai grav, să i le atribuim lui Dumnezeu. În loc să stăm în ascultare, să căutăm voia Lui pentru viaţa noastră, îi “prezentăm” planurile noastre extraordinare, în încercarea de a-i obţine aprobarea.

Dar Dumnezeu este credincios Cuvântului Său!

Saul a fost ales de Domnul să conducă Israelul. Nu s-a făcut împărat ci a fost făcut împărat de cel care ţine în mână întregul univers. Cu alte cuvinte Dumnezeu l-a găsit vrednic să i se facă această cinste. În capitolele 13, 14 şi 15 ni se prezintă însă cum, în două rânduri, Saul decide să facă aşa cum crede el de cuviinţă, ignorând (sau, poate, îndoindu-se, de) voia lui Dumnezeu.

Foarte pe scurt: prima oară Saul alege să pornească la luptă împotriva filistenilor, deşi cuvântul Domnului spunea să îl aştepete pe profetul Său, Samuel, pentru a-i prezenta lui Saul voia Sa (capitolul 13). A doua oară nu respectă portunca Domnului după războiul cu amaleciţii (capitolul 15).

Fără alte comentarii iată reacţia dură (dar dreaptă şi bine motivată!) a lui Dumnezeu:

“Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe veci domnia ta în Israel, dar acum domnia ta nu va dăinui. Domnul şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce îţi poruncise Domnul. (1 Samuel 13: 13-14)

“Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele mele” (1 Samuel 14:28)

“Domnul rupe astăzi domnia lui Israel desupra ta şi o dă altuia mai bun ca tine” (1 Samuel 14:28)

Dumenzeu ne iubeşte şi are pentru noi o dragoste neţărmurită şi multe binecuvântări. Diferenţa o facem însă noi: noi decidem dacă intrăm sau nu în aceste binecuvântări. Cum? Prin decizia pe care o luăm de a asculta sau nu glasul Domnului în ceea ce priveşte viaţa noastră.

Aşadar daca crezi că ştii mai bine cel mai bine ce trebuie să faci, cum să trăieşti atunci nu te mira dacă Dumenzeu va spune la un moment dat: STOP. “Facă-se voia ta!” şi … să te lase în voia ta. Evident că îşi va lua şi binecuvântările şi le va da altuia “mai bun ca tine”, adică mai ascultător!

“vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.” (Ioel 2:25)

În pasajele de mai sus, Dumnezeu vorbeşte poporului Său prin profetul Ioel. Dumnezeu doreşte să aducă restaurare, vindecare poporului Său. În primul rand, lăcusta este imaginea diavolului care încearcă să fure, să ucidă şi să distrugă (Ioan 10:10), dar este, de asemenea, şi imaginea vidului a cărui cauză sunt propriile noastre păcate.  Lăcusta va devora tot ceea ce întâlneşte în cale. O lăcustă de deşert va mânca în fiecare zi echivalentul propriei greutăţi corporale, care este de 2 grame.

Imaginează-ţi asta: lăcustele zboară întotdeauna în roiuri. Un roi de lăcuste poate cuprinde câteva sute de kilometri patraţi şi poate ajunge la 80 de milioane de lăcuste. Atunci când un roi de lăcuste ajunge în grădina ta poţi să fi sigur că ţi-o va distruge în întregime. Dumnezeu spune că lăcustele au venit ani de zile ca să mănânce recoltele, dar că El doreşte să resplătească pentru aceşti ani.

Dorinţa lui Dumnezeu este întodeauna aceea de a aduce restaurare în vieţile noastre, dar foarte adesea, păcatele noastre sunt cele care ne separă de Dumnezeu (Isaia 59:2). A restaura înseamnă a aduce pe cineva într-o poziţie anterioară şi de a-i înapoia un lucru care îi fusese furat, pe care l-a pierdut sau care i-a fost luat cu forţa. Dumnezeu vrea întotdeauna să ne restaureze în ceea ce reprezintă El însuşi.  El doreşte ca noi să arătăm tot mai mult ca Isus. De asemenea doreşte să ne dea înapoi lucruri care ne-au fost furate, precum bucuria, pacea etc.

Lăcustele îţi vor devora întreaga recoltă. Dumnezeu vrea să restaureze ceea ce am pierdut din vieţile nostre. Care sunt aceste lucruri? Spune-I lui Dumnezeu şi El îţi va aduce restaurare în absolut toate lucrurile pe care le-ai pierdut în trecut. În aceeaşi carte a Bibliei, Ioel, Dumnezeu ne spune şi care este cerinţa pentru a primi această reabilitare în viaţa noastră: „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.” (Ioel 2:12-13)

O cerinţă pentru a primi restaurare din partea lui Dumnezeu este POCĂINŢA. Pocăinţa adevărată se întoarce la Dumnezeu; pentru a-i înmuia inima lui Dumnezeu. El îţi va accepta întotdeauna rugăciunea dacă aceasta vine dintr-o inimă plină de pocăinţă, dintr-o inimă care vrea cu ardoare să se întoarcă la Dumnezeu.

Dumnezeu este un Dumnezeu al restaurării. El doreşte să te transforme şi pe tine asemeni Lui. El vrea să îţi dea înapoi tot ceea ce lăcustele ţi-au furat. Ce Dumnezeu bun slujim! Dumnezeu îşi va desăvărşi lucrarea în tine, dacă eşti sârguincios în a-l urma: “Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos! (Filipeni 1:6).

Un material scris de Ismee Wubs